Moartea (în latină mortem) reprezintă încetarea proceselor vitale la nivelul țesuturilor și organelor, stare în care sistemul nervos central prezintă leziuni ireversibile și reanimarea nu mai este posibilă, astfel că survine decesul, ca sfârșit al vieții, sau încetarea tuturor funcțiilor vitale. Când respirația, bătăile inimii și activitatea cerebrală se opresc, viața încetează treptat să mai acționeze în celulele corpului. Moartea este opusul vieții.

Moartea clinică, denumită și "moarte relativă", este prima fază a decesului, constând în încetarea activității cardiace și a respirației, o stare în care reanimarea este uneori posibilă.

Moarte

Sinuciderea sau suicidul (în latină suicidium, de la sui caedere, „a se omorî”) reprezintă acțiunea unei persoane de a-și cauza propria moarte.

Suicidul este de cele mai multe ori comis din disperare, a cărei cauză este adesea atribuită unei boli mentale ♥♥♥ ar fi depresia, tulburarea bipolară, schizofrenia, alcoolismul sau dependența de droguri.[1] Adesea joacă un rol și factorii de stres ca problemele financiare sau problemele ivite în relațiile interpersonale. Printre eforturile de prevenire a sinuciderii se numără și restricționarea accesului la arme de foc, tratarea afecțiunilor mentale și abuzului de droguri și îmbunătățirea dezvoltării economice.

Aproape un sfert din adultii tineri prezinta un episod depresiv major pana la varsta de 24 de ani, acest grup populational fiind mai expus decat oricare altul riscului de declansare a depresiei. Depresia instalata in aceasta perioada critica a vietii poate avea consecinte nefaste de mare amploare pe termen scurt - cuprinzand aici deteriorarea relatiilor interpersonale, functionarea deficitara socioprofesionale si riscul de adictie sau consum de substante psihoactive dar si pe termen lung afectand intreaga dezvoltare neuropsihica.

Dintre afectiunile medicale generale care pot sa favorizeze aparitia unor stari de depresie, cele mai frecvente sunt cele neurologice (boli cerebrovasculare, epilepsia), endocrinologice (tulburarile tiroidiene si ale altor glande endocrine), cele infectioase (infectia HIV, mononucleoza, pneumonia virala si bacteriana, tuberculoza) si inflamatorii.

In cazul femeilor, menopauza, sindromul premenstrual si nasterea recenta reprezinta cauze posibile suplimentare pentru depresie.

Riscul este mai mare in cazul persoanelor care au antecedente de tulburari afective sau un istoric de afectiuni psihice in familie, de consum de alcool sau substante psihoactive.

Cauzele depresiei nu au putut fi elucidate pe deplin, in ciuda eforturilor depuse. Viziunea unanima actuala a cercetarilor si clinicilor impune un model bio-psiho-social in care, la instalarea depresiei, contribuie atat perturbari biochimice la nivelul creierului cat si cauze psihologice (personalitati fragile) sau sociale (stresul cotidian, evenimente de viata negative, ostilitatea mediului etc.). In aproape un sfert din cazuri, primul episod depresiv se produce ca o reactie la un eveniment de viata negativ. Ulterior insa, episoadele se pot repeta fara nicio cauza aparenta.

Unele medicamente pot si ele sa induca fenomene depresive : antihipertensive, contraceptive orale si hormonii, stimulante sau supresoare ale apetitului alimentar, analgezicele si antiinflamatoarele, antibacterienele si antimicoticele.