Nu-mi amintesc precis de unde provin
Sau ce proces m-a facut sa devin ce sunt.
Da' cred ca-n viata anterioara am fost un buddhist yogin
Dependent de pizda, vin, bixtonim si psylocibin.
Nu ma pot bucura deci de-un trecut curat,
In prezent sunt un spirit torturat de-un blestem,
Un scriitor frustrat evident de conturul tot mai clar
Al unui viitor furat de sistem.
Inca-mi amintesc de parca s-ar fi-ntamplat ieri,
Eram cel mai fericit pusti din cartier.
Da. Multe le-am dus la extrem,
Si eu doar incercam in fel si chip sa le duc la un alt nivel.
De mic vroiam sa stiu in ce ocean se varsa Styxu',
Vroiam sa stiu de unde pana unde tine abisu'.
Si nu tineam cu tot dinadinsul
Da' am aflat ca trebuie sa treci prin iad s-ajungi sa-ntelegi paradisul.
Mi-amintesc de prieteni, cei cu care-am crescut eu,
Cei cu care beam vodka in drum spre Cross Studio.
Cat si de-aceia care pierdeau vara lui 97
In Parcul Tineretului schimband casete audio.
Inca mi se parea ca pot sa am totul,
Dar placeri simple dispareau si viciile le luau locul.
Inca mi se pareau vise-mplinite,
Betii cu fise muncite, carje la fete tampite.
Mai tarziu, reprize cumplite de kumite
Pe-un beat facut subit de VD si Jupiter.
Si plus c-am vazut ca am pact cu Lucifer,
Sute de nopti albe mi s-au stratificat pe ficat,
Si poate m-am ars de la atata Jidvei.
C***t shtanztat ce-am ars cu baietii mei,
Cam tripat ca vine Garcea la mine,
Panicat ca-s harcea-parcea si-am si 50 de g. de ganja la mine.
Diavolul lucra neincetat,
Ma tenta repetat acaparandu-mi treptat sufletul,
Paralizandu-mi de fapt cugetul,
Schimbandu-mi culoarea sangelui pentru pacatul de a fi infometat ingerul.
Si-s prea multe panici de sirene,
Prea multi prieteni cazand in droguri si sarind din scheme.
Prea multe migrene, prea mult venin prin vene,
Si toate astea de mult prea mult timp, vere.
Prea mult stres, nu reusesc sa ma fac inteles,
Mai ales ca n-am nici un interes.
Fumez pana-n stadiul in care nu mai gandesc,
Nu mai vorbesc, nu mai fac nici un gest, nu mai zambesc.
Noapte de noapte, rupt de realitate,
Vars 'Lacrima lui Ovidiu' si ard smecheri cu AK47.
Ma trezesc cu cafea cu lapte
Si-mi vine greu sa cred ca se poate sa am 26, frate,
Si inca stau la marginea Bucurestiului cu ai mei,
Inca riscand ani grei, si totusi,
Inca irosind sanse concrete de-a face bani grei.
Da' inca pastrand credinta cand ceilalti sunt atei
Si se reped cu sentinta ca orice crestin pios.
Mi-a placut sa cred ca-s genul religios.
Da' am preferat sa ma inchid intr-un cerc vicios
Prestigios de tumultuos.
Recunosc! Sunt 1% din ce-am vrut si-as fi putut sa fiu.
Frate, stiu. Si poate,
Si pentru ca scriu noapte de noapte pana foarte tarziu,
Cautand sa fac bani pastrandu-mi spiritul viu.
Si chiar cand reusesc succesul il simt atat de pustiu.
Unde gresesc? Nu stiu. Cred c-am inceput sa omit aparenta
Tot cautand esenta si luptand sleit cu dependenta.
E deja mult timp de cand ratacesc prin religie,
In timp ce multi altii doar imi citeau mandri bucati din Biblie.
Inca pierdut, nesigur,
Am sute de cunostinte si totusi sunt atat de singur.
Si cat se poate de toxic. E iad!
Ma tin strans de barele portii, sfidand toanele sortii,
Incercand sa scap din ghearele mortii,
Negociind pretul luminii cu fiarele noptii.
Cat de greu pare tre' sa obtin cheia echilibrului
Care ma invata sa evit capcanele timpului.
Tre' sa merg mai departe, nu vad alt drum,
Si oricum e deja tarziu sa ma-ntorc acum.
Am nevoie de spirit, c-aia-mi insufla forta,
Am nevoie de liniste, de-aia-l ascult pe Mozart.
De-aia-l caut pe Dumnezeu ca un crestin,
De-aia cad si revin. Niciodata n-am crezut in destin!

https://www.youtube.com/@mariusdem0/featured