Timp de 11 ani și un semestru am avut cea mai mare medie din clasa (1-8 zece și de la 9.69 în a 9-a pană la 9.93 în sem 1 din a 12-a) și am luat "premiul I", fiind un "elev conștiincios, eminent" (nu vreau să mă dau mare cu "reușitele" acestea). Nu am avut cine știe ce rezultate grozave la vreo olimpiadă, maxim un premiu 3 pe județ la info.

Problema este că nu consider că am depus vreun efort exacerbat pentru a ajunge unde sunt; nu m-am strofocat cine știe ce, sunt într-o oarecare măsură leneș, delăsător, procrastinez de cele mai multe ori. Totuși, dacă mă pun să fac ceva ce mă interesează puțin și/sau am vreu idee care mi se pare interesantă și vreau să o aplic, pot să ma concentrez și să fac lucrurile cu simț de răspundere, practic "dacă vreau, pot" ( am stat treaz până la 3 dimineața să fac un video pentru ora de istorie "Vlad Țepeș în sub 200 de secunde", gândindu-mă la cele de genul din străinătate, dar am învățat în pauze pentru teste la chimie, de exemplu).

♥♥♥ e asta o problemă vă întrebați? Simplu: nu știu cine sunt, ce sunt, ce pot, ce nu pot, ce îmi place. Un fel de eșec-model reușit al sistemului de învățământ: bun la toate, dar în același timp useless. Pur și simplu nu știu ce materie mă reprezintă pe mine ca viitor, ca persoană. Sunt cei cărora le flace fizica și de asta se duc la facultăți de fizică. Cei care adoră literatura și de asta se duc la literatură, etc. Între timp, eu nu știu încotro să o apuc.

Fizica? Da, e interesantă, sunt legile universului. Matematica? Da, și ea e interesantă, un fel de limbaj universal obiectiv. Chimia? Da, și ea e interesantă, piesele de puzzle ale universului. Informatica? Da, e grozavă pentru că poți manipula tehnologia cu ea. Biologia? Da, e mult de memorat si chestii, dar mi se pare logică, prind ușor, sunt legile vieții. Istoria, Geografia, Franceza, Engleza,etc? Da, și ele sunt grozave (menționez că la capitolul literatură mă simt puțin sugrumat de nevoia de a învăța eseurile câț mai basic, fără vreun pic de originalitate, deoarece "mergi la sigur", profesorii corectează din comoditate de cele mai multe ori). Doar atât. Mă simt de parcă după 12 ani aproape în învățământ am învățat nimic altceva decât să merg înainte, am învățat din obligație, aceea de a trece anul. Școala nu m-a făcut să învăț din plăcere. Nu știu ♥♥♥ am ajuns în acest stadiu.

E timpul să dau bacul, am ales informatica la probele de la alegere, dar nu știu de ce. Pentru că mi se pare interesantă, pentru vreo eventuală admitere la informatică, pentru că mi se pare ușoară, pentru că sunt printre puținii 3-4 din clasa (de mate-info) care știu? Nu știu. Nu știu nici dacă am făcut alegerea corectă în legătură cu facultatea : UPB - CTI. Informatică, programare, whatever. De ce? Nu știu, pur și simplu. Adevărul e că nu știu de vreo facultate care să mă uimească, care să mă facă să zic "Uimitor, pot să progresez în domeniul ăsta? Grozav, asta vreau să fac". Darurile (mult lăudate de profesori și nu numai) de a memora rapid, de a înțelege relativ ușor anumite concepții parcă mă bagă în pământ. Nu îmi găsesc identitatea, acea ramură care să mă caracterizeze și pe care să o fructific la maxim.

Într-o ultimă încercare de a mă regăsi vă adresez o întrebare (ilogică, de alt fel): Ce mă cataloghează pe mine? Îmi "plac" biologia, matematica, fizica, informatica, chimia, istoria, etc (*literatura este ♥♥♥ am menționat mai sus). Sincer, le consider pe majoritatea "autiste" (nu încerc să jignesc pe cineva - lol), dar interesante, nu le detest pe vreuna sau să le urăsc din tot sufletul. Nimic de genul ăsta, doar că uneori înțeleg ceea ce vor să transmită și mă gândesc "♥♥♥ ar trebui să înțeleagă altcineva așa ceva?". Aș mai adăuga că mă fascinează ideile SF, mai ales din filme (Lucy, Iron Man, Spider-Man, Star Wars) sau cărți (Jules Verne). E foarte copilăresc, știu, dar aș prefera să visez la caii verzi pe pereți decât să rămân la "normal" până la adânci bătrâneți ( "It always seems impossible until it's done." - cam așa ceva*).*